Echinaceea - stimulentul sistemului imunitar

Aceasta planta este folosita ca un antibiotic si ca un stimulator natural al sistemului imunitar ajutand la intarirea lui. Eficacitatea acestei plante consta in capacitatea sa de a stimula fluxul limfatic in organism. Cercetarile au aratat ca echinaceea stimuleaza organismul sa produca mai multe globule albe, in special limfocite si o cantitate mare de interferoni si incurajeaza productia substantelor naturale care ajuta organismul sa lupte impotriva cancerului si a altor afectiuni.

Folosita inca din vremuri indepartate pentru tratarea diverselor infectii si pentru intarirea sistemului imunitar, in zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut si pentru efectele benefice pe care le aduce in caz de gripa, raceala si sindromul oboselii cronice.

Primele beneficii ale utilizarii echinaceei sunt cunoscute de catre indieni care au folosit-o ca antiseptic, analgezic, pentru dureri de dinti, dureri in gat, impotriva muscaturilor de serpi sau insecte otravitoare dar si pentru combatea bolilor transmisibile, cum ar fi oreionul, variola, si rujeola.

Colonistii americani au invatat despre proprietatile echinaceei de la americanii nativi, planta fiind introdusa in Europa mai tarziu. Abia in anii 1950 -1960 ea a fost introdusa in cultura comerciala si in Europa, fiind folosita in obtinerea de medicamente cu proprietati antivirale si imunostimulatoare sau cicatrizante, precum si in terapia cu plante pentru reducerea greutatii corporale excesive. Din pacate, la noi in tara, aceste specii cresc doar cultivate.

Echinacea (lat. Echinacea purpurea) face parte din Familia Asteraceae, fiind ruda cu arnica, glbenelele si musetelul, atinge cam 1 metru inaltime, are flori de culoare roz liliachiu, tulpina si frunzele sunt acoperite cu puf.

Sunt cunoscute multe specii de Echinaceea, dar doar 3 dintre ele sunt folosite in medicina: Echinacea angustifolia, Echinacea pallida si Echinacea purpurea.

Diferitele specii de Echinaceea pot fi deosebite prin forma frunzelor, inaltimea plantei si culoarea si marimea florii. Echinacea angustifolia are un gust puternic amar care produce o senzatie intepatoare cand vine in contact cu tesuturile din interiorul gurii. Echinacea purpurea se mai numeste la noi si "palaria soarelui", fiind uneori intalnita chiar in spatiile verzi, ca planta decorativa, deoarece este inalta (ajunge pana la 1,5 m) si are petalele de un rosu viu, ramanand inflorita mult timp.

De la toate speciile de echinacea se recolteaza atat partile aeriene, cat si radacina, toate avand proprietati antiinfectioase, stimulente imunitare si cicatrizante. In medicina se folosesc numeroase parti ale diferitelor specii de Echinacea. Cel mai des se folosesc radacinile de la plantele care au cel putin 3 ani. Florile, frunzele si tulpinile pot fi taiate in timpul verii cand plantele de 2 – 3 ani sunt in plina inflorire. Adesea numite parti “aeriene” – deasupra solului-, ele sunt uscate pentru ceaiuri si extracte.

Beneficiile echinaceei: intareste sistemul imunitar, accelereaza vindecarea, lupta contra bacteriilor infectiilor, lupta impotriva infectiilor virale, lupta impotriva infectiilor micologice, ajuta la vindecarea arsurilor, alina intepaturile de insecte (incluzand cele otravitoare), ajuta in tratarea infectiilor sinusului, ajuta in tratarea infectiilor rinichilor, ajuta la probleme cu vezica urinara, reduce gripa si simptomele ei, ajuta la vindecarea basicilor, poate sa reduca inflamarea, ajuta in cazuri de peritonita, folosita ca gargara poate sa domoleasca durerile de gat.

Se gaseste sub forma de: tinctura, ceai, capsule sau tablete cu pulbere sau capsule cu ulei de echinaceea.

Unguentele, cremele, sprayurile, tincturile si extractele lichide pot fi aplicate cu succes pe piele, datorita proprietatilor antibacteriene ale plantei.