Conopida – „Varza cu studii superioare”

Conopida sau “Varza cu studii superioare”, cum a numit-o Mark Twain, provine din Cipru si este cunoscuta de 2.500 ani. Contine potasiu, vitamina C, calciu, vitamina A, mangan, acid folic, dar si alte vitamine si minerale in cantitati mai mici.

Are un miros placut, nu foarte puternic, dar proaspat, este crocanta si are un gust usor dulce. Poate sa fie murata, fiarta in apa sau la aburi, prajita, coapta, facuta pane sau consumata ca atare.

Se poate consuma cruda sub forma de salate, in combinatie cu alte legume. De regula, salatele cu conopida se condimenteaza cu cimbru, cu chimen si cu putin piper negru, pentru a preveni balonarea sau deranjamentele intestinale.

Se poate fierbe inflorescenta intreaga timp de 20 de minute in apa cu putina sare sau se poate rupe in buchetele si se poate pregati in acelasi mod, dar reducand timpul de preparare la 10 – 15 minute. Pentru a nu-si schimba culoarea, ca reactie la materialul din care este fabricat vasul in care fierbe, se poate adauga putina zeama de lamaie. Pentru a-si pastra textura crocanta, conopida trebuie trecuta printr-un jet de apa rece imediat dupa fierbere.

Cateva sfaturi culinare:

  • Conopida ramane alba daca in apa in care o fierbeti adaugati un paharel de lapte;
  • Conopida fiarta nu-si va mai raspandi mirosul in bucatarie daca adaugati in apa de fiert o lingurita de otet sau suc de lamaie;
  • Nu prajiti si nu caliti niciodata conopida in ulei incins, intrucat se intareste. Inainte de a fi prajita conopida trebuie fiarta putin in apa si abia apoi prajita in ulei sau unt incins.
  • Atunci cand cumparati conopida uitati-va sa aibe capete ferme, fara pete maronii, sa nu fie moale sau galbena la suprafata;
  • Pentru a va asigura ca insectele sau pesticidele daunatoare sunt eliminate, puneti conopida intr-un castron mare cu apa rece sarata, timp de aproximativ 15 minute.

Conopida se pastreaza bine la frigider, pana la o saptamana, daca este proaspata, in punga de hartie. Nu recomandam punga de plastic pentru ca pastreaza umezela, ceea ce conduce la deteriorare.

Beneficii:

  • Detoxifica ficatul datorita continutului de glucosinolati si tiocianati;
  • Fitonutrientii din conopida imbunatatesc abilitatea organismului de a elimina toxinele, in special cele de la nivelul celulelor;
  • Protejeaza impotriva foarte multor tipuri de cancer;
  • Asigura o protectie eficienta impotriva poliartritei si imbunatateste funcţionarea sistemului cardiovascular;
  • Continutul ridicat de fibre, conopida este extrem de benefica pentru sistemul digestiv;
  • Nu ingrasa – are doar 20 de calorii la 100 g – si este un foarte bun inhibitor al apetitului, fiind excelenta in diete.