Arunci partea cea mai hrănitoare a sardinelor fără să-ți dai seama ce pierzi

În cazul sardinelor proaspete, mulți îndepărtează oasele din cauza texturii, din obișnuință sau de teamă. În schimb, la sardinele la conservă, oasele sunt tratate termic și devin atât de moi încât pot fi consumate împreună cu peștele.

Tocmai aici e surpriza: aceste oase sunt o sursă importantă de calciu, un mineral esențial pentru oase, dinți, contracția musculară și alte funcții ale organismului.

Dacă arunci oasele sardinelor la conservă, s-ar putea să renunți la o parte care contribuie la valoarea nutritivă a alimentului, mai ales dacă mănânci puțin lapte și puține produse lactate.

În timpul procesului de conservare, sardinele sunt supuse unui tratament termic. Căldura controlată ajută la conservarea alimentului și înmoaie structurile mici, precum oasele.

De aceea, în majoritatea conservelor, aproape că nu le simți când mesteci. Mulți nici nu-și dau seama că mănâncă oasele, fiindcă acestea se fărâmițează ușor când sunt amestecate cu peștele.

Acesta este unul dintre motivele pentru care sardinele la conservă pot fi o sursă practică de calciu: nu contează doar carnea, ci și faptul că se consumă și alte părți ale peștelui.

O altă parte îndepărtată adesea este pielea sardinei. Aceasta poate conține o parte dintre grăsimile naturale ale peștelui, inclusiv acizi grași omega-3, și contribuie la gust și textură.

Consumul de pește gras, precum sardinele, care conține omega-3, este asociat cu o alimentație favorabilă sănătății cardiovasculare, atunci când face parte dintr-o dietă echilibrată.

Dacă pielea este în stare bună, nu are un miros puternic și arată normal, nu ai de ce s-o îndepărtezi doar din obișnuință. În multe preparate, face peștele mai gustos.

Partea mai închisă la culoare a sardinei, din zona laterală a peștelui, este adesea îndepărtată pentru că are un gust mai intens. Aceasta face parte din musculatura mai bogată în pigmenți și poate conține nutrienți importanți.

Zona poate avea un gust mai pronunțat, dar nu este murdară și nici nu înseamnă că peștele este alterat, dacă acesta este proaspăt sau conserva este în stare bună.

Dacă gustul te deranjează, îl poți echilibra cu lămâie, ierburi aromatice, ceapă sau alte ingrediente simple. Totuși, din punct de vedere nutrițional, nu este nevoie să îndepărtezi această parte din reflex.

Dacă îndepărtezi oasele moi, pielea și părțile mai închise la culoare, poți reduce aportul de nutrienți precum calciul, vitamina D, omega-3, fosforul, seleniul și proteinele.

Asta nu înseamnă că sardina nu mai este hrănitoare. Carnea ei rămâne o sursă bună de proteine și micronutrienți. Consumul peștelui împreună cu mai multe dintre părțile sale poate însă crește valoarea nutritivă a mesei.

Când avem nevoie de mese rapide și bugetul este limitat, valorificarea mai bună a sardinelor ajută și la reducerea risipei.

La sardinele la conservă, oasele sunt de obicei moi și pot fi consumate în siguranță în cazul majorității produselor. În schimb, oasele sardinelor proaspete pot fi mai tari și mai incomode, mai ales pentru copii, persoane în vârstă sau persoane care au dificultăți la mestecat.

Pielea sardinei proaspete poate fi consumată dacă peștele este curățat corespunzător, proaspăt și preparat corect. Cel mai important este ca peștele să fie de calitate: să aibă un miros discret, pielea lucioasă, ochii limpezi și carnea fermă.

Dacă mirosul este puternic, textura prea lipicioasă, culoarea neobișnuită sau există orice alt semn de alterare, problema nu este pielea sau osul, ci starea peștelui.

Copiii mici:
Chiar și în cazul sardinelor la conservă, verifică textura și îndepărtează bucățile care ar putea provoca disconfort.

Persoanele cu dificultăți la înghițire:
Ar trebui să evite părțile care le-ar putea crea probleme și să urmeze sfatul unui specialist, dacă este necesar.

Persoanele cu afecțiuni renale:
Este posibil să fie nevoie să-și controleze aportul de minerale, sodiu și proteine; de aceea, ar trebui să urmeze recomandările medicului sau ale nutriționistului.

Cei care trebuie să reducă aportul de sodiu:
Ar trebui să compare informațiile de pe etichete, deoarece unele conserve de sardine conțin multă sare.

Dacă nu ești obișnuit să mănânci oasele moi din sardinele la conservă, începe prin a zdrobi bine peștele cu o furculiță. Astfel, oasele se amestecă în pește și aproape că nu se mai simt.

Pentru a atenua gustul pielii și al părții mai închise la culoare, folosește ingrediente proaspete și acrișoare, precum lămâie, roșii, ceapă, pătrunjel, coriandru sau oțet. Acestea echilibrează gustul mai intens al sardinelor.

Un alt sfat este să alegi produse de bună calitate, să verifici eticheta și să eviți conservele umflate, care curg, ruginite sau foarte deformate.

Sardina este un aliment în cazul căruia consumul peștelui împreună cu mai multe dintre părțile sale poate face diferența. Ceea ce mulți consideră resturi poate fi tocmai partea care conține nutrienți valoroși.

Oasele moi sunt o sursă de calciu. Pielea oferă grăsimi naturale și gust. Partea mai închisă la culoare poate fi hrănitoare, chiar dacă are un gust mai puternic.

Așadar, înainte să arunci totul din reflex, merită să încerci cu atenție. S-ar putea să descoperi că tocmai partea cea mai hrănitoare a sardinelor ajungea direct la gunoi.

Pot mânca oasele sardinelor la conservă?
În majoritatea cazurilor, da. Se înmoaie în urma tratamentului termic și sunt o sursă importantă de calciu.

Pielea sardinei este dăunătoare?
Nu, atât timp cât peștele este bun de consum. Pielea poate da gust și conține o parte dintre grăsimile naturale ale peștelui.

Partea mai închisă la culoare a sardinei este murdărie?
Nu. Face parte din pește și poate avea un gust mai intens, dar nu este murdărie dacă sardina este proaspătă sau conserva este în stare bună.

Persoanele cu hipertensiune arterială pot mânca sardine la conservă?
Da, dar ar trebui să verifice conținutul de sodiu de pe etichetă și să aleagă variante cu mai puțină sare, conform recomandărilor unui specialist.

Este mai bine să mănânci sardina întreagă?
Dacă textura permite, consumul pielii și al oaselor moi poate crește valoarea nutritivă. Alegerea trebuie însă făcută ținând cont de siguranță, preferințe și de situația fiecăruia.