5 ingrediente care îți pot deteriora cuțitele fără ca tu să știi

Lămâia pare inofensivă, pentru că o folosim la tot felul de preparate: pește, dressinguri, sosuri, maioneze sau fructe proaspăt tăiate. Dar aciditatea ei nu este la fel de bine tolerată de toate lamele.

În cazul unui cuțit din oțel carbon, sucul poate provoca pete, înnegrire sau o patină neuniformă dacă rămâne prea mult timp pe metal. În cazul unui cuțit din oțel inoxidabil de bună calitate, tăierea unei lămâi nu ar trebui să provoace probleme serioase, deși nici lăsarea resturilor de suc pe lamă nu este un obicei bun.

Problema nu este tăierea lămâii, ci lăsarea sucului să se usuce pe lamă sau lângă tăiș: acolo pot apărea urme și acel aspect tern, specific folosirii neglijente.

Roșia este adesea testul suprem pentru a vedea dacă un cuțit taie bine, dar nu pune la încercare doar tăișul: lasă pe lamă și suc, semințe, pulpă și aciditate.

Nu va deteriora un cuțit în două minute, dar umezeala acidă poate favoriza apariția petelor sau a urmelor la suprafață, mai ales pe oțel carbon sau pe oțel inoxidabil de calitate mai modestă.

În plus, dacă tăișul nu mai este în stare bună, roșia dă imediat acest lucru de gol: în loc să pătrundă curat, lama zdrobește pulpa și se acoperă de suc.

Castraveții murați, măslinele, caperele, ceapa verde murată sau ardeii iuți combina trei factori dăunători metalului: aciditatea, sarea și umezeala. Sunt ingrediente mici, folosite zi de zi, dar lasă pe lamă un lichid destul de agresiv.

Tăierea câtorva măsline nu va deteriora cuțitul, dar e bine să nu-l lăsați uitat pe tocător în timp ce pregătiți aperitivul. Pe oțelul carbon, aceste resturi își fac simțită prezența mai repede; oțelul inoxidabil este mai rezistent, dar „inoxidabil” nu înseamnă că poate sta ore întregi acoperit de saramură fără consecințe.

Oțetul nu intră întotdeauna în contact direct cu cuțitul, dar se găsește în vinegrete, marinade, preparate marinate, salate asezonate și legume conservate. Problema apare când tăiem alimente îmbibate în amestecuri acide și sărate sau când folosim lama pentru a împinge resturile pe tocător.

Acidul, sarea, apa și timpul nu formează o combinație bună pentru metal. Pe un oțel inoxidabil de calitate poate apărea doar o pată; pe oțelul carbon pot apărea mai repede înnegriri, urme neregulate sau puncte de rugină. De aceea, e bine să nu folosim cuțitul pe post de lopată sau răzuitor: cu cât rămâne mai mult timp în contact cu dressingurile și resturile umede, cu atât este mai probabil să lase urme.

Sarea pare mai puțin agresivă decât lămâia sau oțetul, dar, în prezența umezelii, poate fi la fel de problematică pentru metal. Nu este vorba despre sărarea unui aliment, ci despre tăierea ingredientelor foarte sărate sau păstrate în saramură: măsline, anșoa, brânzeturi păstrate în lichid, alimente conservate în sare sau marinate.

Tăierea câtorva fileuri de anșoa nu va strica cuțitul, dar e bine să nu lăsați resturile lipite de lamă. Sarea de pe o suprafață metalică umedă poate favoriza apariția unor mici urme de coroziune, care nu se observă întotdeauna imediat, dar care ajung să estompeze aspectul îngrijit al cuțitului.

Nu trebuie să ne fie teamă să gătim. Un cuțit bun este făcut să fie folosit. Dar dacă vreți să taie bine mai mult timp, rețineți patru obiceiuri: spălați-l manual, uscați-l imediat, nu-l lăsați la înmuiat și nu-l puneți în mașina de spălat vase. Folosiți un tocător care protejează tăișul (din lemn sau din plastic de calitate, niciodată din metal, marmură sau sticlă) și ascuțiți cuțitul și treceți-l regulat pe oțelul de ascuțit. 

Și nu uitați că tăișul nu trebuie îngrijit doar când îl ascuțim, ci de fiecare dată când tăiem, curățăm și depozităm cuțitul.

La urma urmei, lămâia, roșia sau murăturile nu sunt dușmani. Adevărata problemă este ce se întâmplă cu cuțitul după masă: îl lăsăm murdar, ud și uitat. În rest, îi cerem oțelului să aibă mai multă răbdare decât are.