La cules de Galbiori!Daca va place sa mergeti in padure, la cules de ciuperci si sunteti cunoscatori ai genurilor comestibile si neaparat al celor non-comestibile, probabil stiti ca ne aflam in plin sezon de galbiori.

S-ar zice dupa nume, ca sunt usor de gasit, dar cei care umbla prin paduri la cules de ciuperci, stiu ca, galbiorii, sunt ciuperci pe care le gasesti cu greu, au locuri preferate si stau cu scufitele ascunse sub frunzis. Se gasesc la radacina copacilor acoperiti cu muschi, in padurile de conifere, in cele montane de mesteacan si, uneori, printre ierburi joase si plante aromatice.


Iata cateva date generale:
Galbiorii cresc pe pamant, in padurile de conifere si foioase din luna mai pana in noiembrie. Dupa ploi apar in grupuri numeroase, mai ales in zonele cu muschi.
Marime: 3-10 cm. Galbiorii variaza in ceea ce priveste marimea, putand fi mici precum un deget sau mari cat doi pumni.
Caracteristici: intreaga ciuperca are culoarea galbena, ca cea a galbenusului de ou, “palaria” este carnoasa, iar tulpina este plina. Carnea galbiorilor este alba in interior si galben-aurie spre exterior
Gustul: un miros si un gust placut, usor “piperat”, picant
Este una dintre ciupercile cele mai curate si rareori e atacata de daunatori.

Cum se consuma? Galbiorii pot fi consumati in stare cruda (mai rar), murati, uscati, conservati sau congelati.
In stare cruda, ciupercutele astea ochioase sunt greu de mestecat, insa carnea lor se inmoaie daca sunt cufundate intr-o marinada cu otet. Carnea lor devine mai moale daca, inainte de preparare, sunt lasati peste noapte in lapte.

Cand sunt rumeniti in cuptor sau in tigaie, capata o aroma fructata, de caise, cu note usor piperate si dezvolta un gust bogat ca de aluna, daca sunt preparati un timp indelungat. Daca sunt pregatiti prea rapid, devin fragili.