Uitați de tacâmuri: ceea ce a descoperit știința despre mâncatul cu mâinile vă va uimi

De multe ori credem că gustul se află doar pe limbă, însă mâncatul implică toate simțurile - iar atingerea este unul dintre ele. Atunci când atingem mâncarea, creierul începe să proceseze informații cu mult înainte de prima mușcătură: temperatură, textură, umiditate, crocant. Toate acestea activează zone legate de plăcere și anticipare.

Un studiu publicat în Journal of Retailing and Consumer Services a arătat că persoanele care ating alimentele înainte de a le mânca simt aroma mai intens și au o experiență mai plăcută. Simplul contact fizic trezește un sentiment de "proprietate" și de implicare în ceea ce urmează să fie consumat. Este ca și cum creierul ar înțelege: "acest lucru este al meu și vreau să mă bucur de fiecare bucățică din el".

Cu mult înainte ca furculițele și cuțitele să fie inventate, mâncatul cu mâinile era o regulă. Oamenii din India, Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est încă păstrează acest obicei - și nu din lipsă de tacâmuri, ci din tradiție și filosofie.

În cultura indiană, de exemplu, se crede că cele cinci degete reprezintă cele cinci elemente ale naturii (pământ, apă, foc, aer și eter). Prin urmare, mâncatul cu mâinile este un act de legătură între corp, mâncare și univers. Ideea este că, prin atingerea alimentelor, deveniți mai conștienți de ceea ce ingerați, ceea ce ajută la digestie și la controlul cantității.

Cuțitul și furculița joacă însă și ele un rol. Introducerea tacâmurilor în Europa între secolele al XVI-lea și al XVII-lea a venit odată cu avansarea etichetei și a standardelor de igienă. Mâncatul cu mâinile a început să fie văzut ca un gest "rustic", iar ustensilele au căpătat un statut de sofisticare și control.

Într-un fel, tacâmurile creează o distanță între tine și mâncare. Această distanță poate diminua implicarea emoțională și senzorială cu mâncarea - la urma urmei, atingerea este mediată de metal, iar creierul nu simte direct textura. Pe de altă parte, tacâmurile permit tăieri mai precise, ajută la prezentare și, desigur, sunt indispensabile în contexte formale.

Cercetările neuroștiințifice arată că plăcerea de a mânca este legată de așteptările senzoriale. Atunci când vedeți, mirosiți și atingeți mâncarea, creierul eliberează dopamină - hormonul plăcerii - chiar înainte de a mesteca. Mâncatul cu mâinile îmbunătățește această secvență, făcând momentul mai captivant și mai satisfăcător.

În plus, există dovezi că persoanele care mănâncă cu mâinile mănâncă mai puțin. Acest lucru se datorează faptului că procesul este mai lent și mai conștient: trebuie să iei mâncarea, să o simți și să o pui în gură, ceea ce sporește percepția sațietății. Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că este mai plăcut, poate fi un obicei care aliază controlul alimentelor.

Același fel de mâncare poate avea un gust diferit în funcție de cum și unde este mâncat. Un hamburger devorat cu mâinile în mașină are un gust diferit de același hamburger tăiat cu cuțitul și furculița într-un restaurant. Acest lucru se datorează faptului că contextul influențează modul în care creierul interpretează experiența.

Mâncatul cu mâinile este de obicei legat de momente informale, emoționale și chiar nostalgice - petreceri, picnicuri, gustări rapide. Tacâmurile, pe de altă parte, evocă situații de control, etichetă și convenție. Acesta este motivul pentru care aceeași mâncare poate părea "mai vie" într-un context și "mai neutră" în altul.

Nu este nevoie să renunțăm la tacâmuri, dar ar merita să revizuim modul în care mâncăm. Acasă, cu mâncare simplă, familiară, folosirea mâinilor poate face momentul mai plăcut și mai conștient. În situații formale, furculița și cuțitul îndeplinesc rolul de practicitate și eleganță.

La urma urmei, mâncatul este mai mult decât hrănirea corpului - este o experiență senzorială, emoțională și chiar spirituală. Și fiecare mod de a mânca spune o poveste: cea a culturii, a tradiției și a relației pe care fiecare persoană o are cu mâncarea.

A simți înseamnă a savura

În cele din urmă, mâncatul cu mâinile este un mod de a-ți reconecta corpul la mâncare. Este vorba de a lăsa simțul tactil să participe la masă și de a lăsa plăcerea să înceapă înainte de prima mușcătură. Știința confirmă acest lucru, iar culturile străvechi știau deja acest lucru: aroma nu se află doar pe limbă - ci în întreaga experiență.