De câte proteine trebuie să conțină un aliment pentru a putea fi numit „bogat în proteine”?

În zilele noastre, aproape orice pare să conțină proteine. Biscuiți, iaurturi, cereale, înghețată, pâine… Ai impresia că, dacă un aliment nu poartă o etichetă pe care scrie „proteic”, nu este la modă. Dar acest cuvânt (aparent inocent) nu înseamnă întotdeauna ceea ce crezi. De câte proteine trebuie să conțină cu adevărat un produs pentru a putea fi numit „bogat în proteine”? Cine reglementează acest lucru? Și este întotdeauna un semn bun?

Adevărul este că nu decide nici influencerul la modă, nici publicitarul și nici măcar marca. Legea stabilește acest lucru.

În Europa, mențiunile nutriționale de pe ambalaje, precum „bogat în proteine”, „sărac în zahăr” sau „sursă de fibre”, sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1924/2006. Acest regulament stabilește criteriile obiective pe care alimentele trebuie să le îndeplinească pentru a putea include anumite mențiuni pe etichetă.

Datorită acestui cadru juridic, utilizarea unor termeni precum „bogat în proteine” sau „sursă de proteine” nu depinde de creativitatea departamentului de marketing, ci de cerințe tehnice care trebuie îndeplinite în mod verificabil.

Potrivit regulamentului, un aliment poate fi declarat „sursă de proteine” atunci când cel puțin 12% din valoarea energetică totală a produsului provine din proteine.

Pentru a fi considerat „bogat în proteine”, procentul trebuie să fie de cel puțin 20%.

Este important de reținut că nu este vorba doar despre câte grame de proteine conține produsul la 100 de grame, ci despre procentul de energie furnizat de proteine în raport cu energia totală a alimentului.

Un exemplu pentru a înțelege mai bine

Imaginează-ți un iaurt cu următoarele caracteristici:

• Furnizează 100 kcal per porție
• Conține 10 g de proteine
• 4 kcal per gram de proteine → 10 g = 40 kcal

40% din energia totală a produsului provine din proteine. Aceasta înseamnă că îndeplinește cu prisosință criteriul pentru a fi considerat „bogat în proteine”.

Dar dacă același iaurt ar avea doar 3 g de proteine (12 kcal), ar conține în continuare proteine, însă nu ar putea fi etichetat ca „bogat în proteine” și ar atinge doar pragul minim pentru a fi „sursă de proteine”.

Este frecvent să găsim produse ultraprocesate care pretind că sunt „bogate în proteine”, dar care, în realitate, nu se remarcă prin profilul lor nutrițional general. Biscuiți cu grăsimi de slabă calitate, batoane cu zaharuri adăugate sau gustări cu mai mulți aditivi decât ingrediente reale. Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul de halou: o caracteristică pozitivă (în acest caz, conținutul de proteine) îl face pe consumator să perceapă întregul produs ca fiind sănătos, chiar dacă nu este.

Un singur nutrient nu face dintr-un aliment o alegere bună. Valoarea unui produs nu se măsoară în funcție de un singur indicator, ci se evaluează în ansamblu: ce ingrediente conține, cum este procesat și ce alți nutrienți furnizează sau dezechilibrează.

Proteinele sunt esențiale: participă la formarea țesuturilor, a enzimelor și a hormonilor, contribuie la funcționarea sistemului imunitar și ajută la menținerea masei musculare. Dar asta nu înseamnă că, cu cât consumăm mai multe grame, cu atât mai bine. De fapt, există o cantitate zilnică recomandată: se estimează că aceasta este de cel puțin 0,8 grame de proteine pe kilogram de greutate corporală pe zi, valoare care variază în funcție de vârstă, activitatea fizică sau starea de sănătate.

În plus, nu toate proteinele au aceeași calitate nutrițională. Unele surse au un profil mai bun de aminoacizi esențiali și o digestibilitate mai ridicată. De exemplu, proteinele din ouă sau din lapte sunt mai complete decât multe proteine vegetale sau proteine adăugate în produse ultraprocesate. Această diferență, cunoscută sub numele de valoare biologică, influențează modul în care organismul utilizează proteinele.

Prin urmare, contează atât cantitatea, cât și calitatea, precum și contextul alimentar în care sunt consumate.

Multe dintre alimentele care au făcut în mod tradițional parte dintr-o dietă echilibrată (cum ar fi ouăle, leguminoasele, nucile, peștele sau brânzeturile) sunt surse excelente de proteine, chiar dacă nu poartă o etichetă atrăgătoare pe ambalaj.

De fapt, în cele mai multe cazuri, nu este nevoie să fie promovate ca „proteice”, pentru că sunt deja bogate în proteine. Cunoașterea acestor produse și a valorii lor nutriționale ajută la consumul unor proteine de calitate, fără a depinde de afirmațiile comerciale.

Data viitoare când un pachet îți strigă „PROTEINE!” de pe raft, vei ști să privești dincolo de acest cuvânt. Acum știi că nu toate produsele „bogate în proteine” trebuie considerate automat sănătoase și că este bine să citești eticheta cu discernământ. Nu te lăsa păcălit de afirmațiile comerciale: prezența unui nutrient valoros, precum proteinele, nu face un aliment sănătos dacă restul compoziției este sărac în nutrienți sau dacă produsul nu are un profil nutrițional echilibrat.