De câte proteine are nevoie un aliment pentru a fi "bogat în proteine"?

În zilele noastre, aproape totul pare să aibă proteine în el. Biscuiți, iaurturi, cereale, înghețată, pâine... Ai impresia că dacă un aliment nu poartă o ștampilă pe care scrie "proteine", nu este la modă. Dar acest cuvânt (aparent inocent) nu înseamnă întotdeauna ceea ce credeți. De câte proteine are nevoie un produs pentru a fi "bogat în proteine"? Cine reglementează acest lucru? Și este întotdeauna un semn bun?

Adevărul este că nu este decis de influencerul de modă, sau de publicitar, sau chiar de brand. Este vorba de lege.

În Europa, mențiunile nutriționale de pe ambalaje, cum ar fi "bogat în proteine", "sărac în zahăr" sau "sursă de fibre", sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1924/2006. Acest regulament stabilește criteriile obiective pe care alimentele trebuie să le îndeplinească pentru a putea include anumite mențiuni pe etichetele lor.

Datorită acestui cadru juridic, utilizarea unor termeni precum "bogat în proteine" sau "sursă de proteine" nu depinde de creativitatea departamentului de marketing, ci de cerințe tehnice care trebuie îndeplinite în mod verificabil.

În conformitate cu regulamentul: un aliment poate fi considerat "sursă de proteine" atunci când cel puțin 12% din valoarea energetică totală a produsului provine din proteine.

Pentru a fi considerat "bogat în proteine", procentul trebuie să fie de cel puțin 20%.

Este important de reținut că nu este vorba doar de câte grame de proteine conține produsul la 100 de grame, ci de procentul de energie pe care îl furnizează proteinele în raport cu energia totală a alimentului.

Un exemplu care să vă ajute să înțelegeți mai bine acest lucru

Imaginați-vă un iaurt cu următoarele caracteristici:

• Furnizează 100 kcal pe unitate
• Conține 10 g de proteine
• 4 kcal per gram de proteine → 10 g = 40 kcal

40% din energia totală a produsului provine din proteine. Aceasta înseamnă că produsul îndeplinește mai mult decât suficient criteriul "bogat în proteine".

Dar dacă același iaurt ar avea doar 3 g de proteine (12 kcal), ar fi totuși un aliment proteic... dar nu ar putea fi etichetat ca "bogat în proteine" și ar îndeplini doar pragul minim pentru a fi o "sursă de proteine".

Este frecvent să găsim produse ultraprocesate care pretind că sunt "bogate în proteine", dar care, în realitate, nu se remarcă prin profilul lor nutrițional general. Biscuiți cu grăsimi de slabă calitate, batoane cu zaharuri adăugate sau gustări cu mai mulți aditivi decât ingrediente reale. Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul de halou: o caracteristică pozitivă (în acest caz, "proteina") îl face pe consumator să perceapă întregul produs ca fiind sănătos, chiar dacă nu este.

Un singur nutrient nu face dintr-un aliment o alegere bună. Valoarea unui produs nu se măsoară în funcție de un fapt izolat, ci de produsul în ansamblul său: ce ingrediente conține, cum este prelucrat, ce alți nutrienți furnizează sau dezechilibrează.

Proteinele sunt esențiale: sunt implicate în formarea țesuturilor, enzimelor, hormonilor, sistemului imunitar și ajută la menținerea masei musculare. Dar asta nu înseamnă că cu cât consumăm mai multe grame, cu atât mai bine. De fapt, există o cantitate zilnică recomandată: cel puțin, aceasta este estimată la 0,8 grame de proteine pe kilogram de greutate corporală pe zi, cifră care variază în funcție de vârstă, activitate fizică sau starea de sănătate.

În plus, nu toate proteinele sunt de aceeași calitate nutrițională. Unele surse au un profil mai bun de aminoacizi esențiali și o digestibilitate mai ridicată. De exemplu, proteinele din ouă sau lapte sunt mai complete decât multe aditivi proteici vegetali sau ultraprocesați. Această diferență, cunoscută sub numele de valoare biologică, influențează utilizarea efectivă de către organism.

Prin urmare, cantitatea contează la fel de mult ca și calitatea și contextul alimentar în care este consumată.

Multe dintre alimentele care au făcut parte în mod tradițional dintr-o dietă echilibrată (cum ar fi ouăle, leguminoasele, nucile, peștele și brânzeturile) sunt surse excelente de proteine, chiar dacă nu poartă o etichetă atrăgătoare pe ambalaj.

De fapt, în cele mai multe cazuri, acestea nu trebuie să fie vândute ca "proteine", deoarece deja sunt. Cunoașterea acestor produse și a valorii lor nutriționale ajută la consumul de proteine de calitate fără a se baza pe afirmațiile comerciale.

Și data viitoare când un pachet strigă "PROTEINE!" de pe raft, vei ști să te uiți dincolo de cuvânt. Pentru că acum știți că nu toate produsele "bogate în proteine" ar trebui să fie considerate implicit sănătoase și că ar trebui să citiți cu atenție eticheta. Nu vă lăsați păcăliți de afirmațiile comerciale; prezența unui nutrient de interes (cum ar fi proteinele) nu face un aliment sănătos dacă restul compoziției este slab sau dacă nu are un profil nutrițional echilibrat.