La supermarket: cum să alegi ton cu un conținut mai scăzut de mercur și obiceiuri ușor de adoptat

Mercurul este un metal prezent în mod natural în mediu, însă activitățile industriale au sporit considerabil prezența sa în oceane.

Odată ajuns în apă, se transformă în metilmercur, o formă deosebit de problematică, care se acumulează în organismele marine.

Cu cât un pește trăiește mai mult și se hrănește cu alți pești, cu atât acumulează mai mult mercur în timp.

Aceasta se numește bioacumulare.

Fiind un mare prădător marin, tonul se numără, în mod firesc, printre peștii cei mai afectați.

Potrivit ANSES (Agenția Națională pentru Siguranța Sanitară), expunerea la metilmercur are loc în principal prin consumul de pește și produse marine, în special pești prădători mari, precum tonul, peștele-spadă sau rechinul.

Acesta este PUNCTUL important de reținut.

La supermarket, cuvântul „ton” ascunde, de fapt, mai multe specii diferite.

Unele au un conținut de mercur mult mai ridicat decât altele.

Tonii mari, precum tonul alb (germon), tonul cu înotătoare galbene și tonul roșu, trăiesc mult și ating dimensiuni mari.

Prin urmare, acumulează mai mult mercur.

Tonul alb la conservă este adesea mai bogat în metilmercur decât tonul mic folosit în unele conserve de ton „listao”.

Tonul listao (numit skipjack în engleză) este considerat, în general, unul dintre cele mai bune compromisuri.

De ce?

Pentru că este mai mic, trăiește mai puțin și, prin urmare, acumulează mai puține metale grele.

Se găsește adesea în conservele de ton „bucăți” sau la unele mărci mai accesibile.

Atunci când specia este menționată pe ambalaj, alegerea tonului listao este adesea o strategie bună! 

Problema este că mulți consumatori nu verifică niciodată această informație.

Totuși, ea este adesea menționată cu litere mici pe conservă.

Iată câteva denumiri utile pe care să le identificați:

De preferat mai des:

• Ton listao
• Skipjack
• Katsuwonus pelamis

De consumat mai rar:

• Ton alb (germon)
• Albacore
• Yellowfin
• Ton roșu

Este o idee preconcepută destul de răspândită: mulți cred că tonul proaspăt ar fi neapărat „mai bun”.

Din punct de vedere nutrițional, poate fi într-adevăr o alegere interesantă.

Dar, în ceea ce privește mercurul, fileurile groase de ton proaspăt provin adesea de la specii mai mari și, prin urmare, mai contaminate.

Unele analize arată, de altfel, că nivelurile pot fi mult mai ridicate în anumite tipuri de ton proaspăt decât în conservele mici de ton listao.

Metilmercurul poate afecta dezvoltarea sistemului nervos, în special la făt și la copiii mici.

De aceea, autoritățile sanitare recomandă femeilor însărcinate să limiteze consumul de pești prădători mari.

ANSES recomandă, în special, diversificarea speciilor de pește consumate și limitarea consumului celor mai contaminate specii.

Același lucru este valabil și în cazul copiilor mici, al căror organism este mai sensibil la expunerea repetată la metale grele.

Nu.

Peștele rămâne un aliment foarte valoros din punct de vedere nutrițional.

Tonul oferă:

• proteine de calitate
• omega-3
• vitamina D
• seleniu
• și mai multe minerale esențiale

Important este să nu eliminăm complet tonul, ci mai ales să evităm consumul excesiv și repetat al speciilor celor mai contaminate.

Acesta este probabil cel mai important sfat.

În loc să mâncați ton de mai multe ori pe săptămână, este mai bine să alternați cu alți pești, în general mai puțin contaminați:

• sardine
• macrou
• hering
• păstrăv
• somon
• anșoa 

Pe lângă faptul că au adesea un conținut mai scăzut de mercur, acești pești sunt și surse excelente de omega-3!