ARFID: tulburarea alimentară puțin cunoscută care duce la respingerea multor alimente

ARFID diferă de alte tulburări alimentare prin originea și motivația sa. Nu este legată de greutate sau de imaginea corporală, ci de teama sau dezgustul față de anumite alimente sau situații alimentare.

Persoanele cu ARFID pot:

• Să evite alimentele de teama de a se îneca, de a vomita sau de a se simți rău
• să respingă alimentele din cauza culorii, mirosului sau texturii
• să se limiteze la câteva mâncăruri "acceptabile", cum ar fi pastele albe, pâinea, chipsurile sau iaurtul
• manifestă o anxietate intensă în contexte sociale care implică alimente
• prezintă deficite nutriționale din cauza unei diete prea restrânse

În multe cazuri, tulburarea apare în timpul copilăriei, dar poate persista până la vârsta adultă dacă nu este recunoscută și tratată corespunzător.

Originile ARFID sunt multifactoriale și adesea complexe. Nu există o cauză unică, ci o combinație de factori biologici, psihologici și de mediu care sunt interconectați:

• Hiper-sensibilitate senzorială: unele persoane resimt mirosurile, gusturile sau texturile mult mai intens, făcând dificilă tolerarea anumitor alimente.
• Experiențe traumatice legate de alimente: cum ar fi sufocarea sau un episod de vomă pot declanșa respingerea alimentelor.
• Anxietate sau tulburări din spectrul autist: ARFID este mai frecventă la cei cu rigiditate cognitivă sau dificultăți în gestionarea stimulilor senzoriali.
• Obiceiurile familiale și presiunile sociale: în unele cazuri, un mediu prea rigid sau o concentrare excesivă asupra alimentelor pot contribui la consolidarea tulburării.

Recunoașterea acestor semne este esențială pentru a interveni înainte ca ARFID să compromită dezvoltarea fizică sau relațională.

Limitarea dietei la doar câteva alimente poate avea consecințe grave asupra sănătății. Deficiențele de vitamine, minerale, fier și proteine cauzează slăbiciune, scăderea imunității și, la tineri, pot încetini creșterea.

Cu toate acestea, efectele ARFID nu sunt doar fizice. Tulburarea afectează profund și sfera socială și emoțională: cinele, călătoriile sau momentele de convivialitate devin surse de stres și jenă. În timp, bolnavii riscă să se izoleze, să dezvolte anxietate, vinovăție sau depresie.

Multe persoane descriu că se simt "diferite" sau "dificile", prinse într-un ciclu de respingere și teamă. De aceea, o abordare empatică și multidisciplinară este esențială, combinând activitatea medicilor, psihologilor și nutriționiștilor pentru a reconstrui o relație senină și sigură cu alimentele.

Vestea bună este că ARFID poate fi tratată cu succes, cu condiția să fie recunoscută la timp. Cele mai eficiente terapii combină sprijinul psihologic și reabilitarea nutrițională.

Calea de tratament poate include:

• terapie cognitiv-comportamentală (TCC), pentru reducerea anxietății și schimbarea convingerilor legate de alimente
• expunerea treptată la alimentele evitate, sub îndrumarea unui specialist
• asistență nutrițională personalizată, pentru a reaproviziona cu nutrienții lipsă
• implicarea familiei, în special în cazul copiilor și adolescenților, pentru a crea un mediu calm și lipsit de presiune în ceea ce privește alimentația

Obiectivul nu este de a "mânca orice", ci de a redobândi o relație echilibrată cu alimentele, bazată pe siguranță și curiozitate, nu pe teamă sau dezgust.

ARFID nu este o simplă "fixație alimentară", ci o tulburare complexă și reală care necesită atenție, empatie și un tratament specific. Provocarea nu este doar medicală, ci și culturală: învățarea de a distinge între a fi normal și selectiv la masă și un comportament alimentar care devine limitativ și dureros.

Cu o creștere a numărului de cazuri și în Italia, a vorbi despre ARFID înseamnă prevenire și sensibilizare. Înțelegerea acestei tulburări este primul pas pentru a-i ajuta pe cei care, în fiecare zi, se confruntă cu mâncarea nu ca o plăcere, ci ca o sursă de teamă. Numai prin informare și ascultare este posibil să se restabilească echilibrul și seninătatea în relația cu mâncarea.