De ce se vinde camembertul într-o cutie de lemn?

Camembertul este o brânză fragilă. Foarte fragilă, de fapt. Pasta sa moale, crusta înflorită și conținutul ridicat de umiditate o fac dificil de transportat fără a o deteriora.

Înainte de sfârșitul secolului al XIX-lea, era transportată pur și simplu pe un pat de paie. E lesne de înțeles că, pentru călătorii lungi, această metodă nu era nici practică, nici prea fiabilă.

În jurul anului 1890, un inginer normand, Ridel, fiul unui tâmplar și originar din Vimoutiers, a avut o idee decisivă: să înlocuiască paiele cu o cutie de lemn special concepută pentru camembert. El a inventat chiar și mașina care permitea fabricarea în serie a acestor cutii din lemn ușor.

Rezultatul: camembertul putea în sfârșit să călătorească fără să se deformeze... și să cucerească Parisul, apoi restul Franței.

Lemnul nu a fost ales la întâmplare. Cutiile sunt fabricate în mod tradițional din plop (și uneori din molid), esențe ușoare, cu miros discret și permeabile la aer.

Concret, cutia de lemn permite:

• să protejeze brânza de șocuri,
• să lase aerul să circule, lucru indispensabil pentru continuarea maturării,
• să absoarbă o parte din umiditate, împiedicând astfel camembertul să se „sufoce” sau să se scurgă prea repede.

Cu alte cuvinte, cutia nu se limitează la transportarea camembertului: contribuie activ la maturarea lui corespunzătoare.

Spre deosebire de ambalajul închis ermetic, cutia de lemn însoțește viața brânzei Camembert. Aceasta creează un microclimat ideal, în care brânza poate continua să se maturizeze ușor, fără să se usuce sau să fermenteze necontrolat.

Acesta este și motivul pentru care brânza Camembert continuă să își schimbe textura și gustul chiar și după ce o cumpărați. Cutia de lemn nu oprește timpul: îl reglează.

O altă inovație făcută posibilă de cutia de lemn este eticheta. Înainte de apariția ei, era imposibil să se identifice clar originea brânzei sau producătorul acesteia.

Cutia devine astfel un adevărat suport de informare:

• denumirea brânzei,
• locul de fabricație,
• marca,
• uneori chiar ilustrații și medalii.

Atunci camembertul începe să devină un produs recognoscibil, identificabil... și exportabil.

Un fapt mai puțin cunoscut: la începutul secolului al XX-lea, unele brânzeturi camembert destinate exportului, în special către Anglia, călătoreau... în cutii metalice de conserve, închise prin sertizare, ca conservele obișnuite.

O soluție practică pentru transportul maritim, dar puțin potrivită pentru maturare și pentru păstrarea gustului. Această soluție a rămas marginală, cutia de lemn impunându-se pe scară largă drept cel mai bun compromis între protecție și calitate.

Chiar și astăzi, când sunt disponibile materiale plastice și compozite, cutia din lemn este încă relevantă. Este ușoară, biodegradabilă, regenerabilă și perfect potrivită pentru Camembert.

Este unul dintre acele cazuri rare în care tradiția nu este un obstacol în calea modernității, ci o soluție tehnică care este încă valabilă.

Potrivit unei legende foarte populare — dar discutabile din punct de vedere istoric — camembertul ar fi fost creat în 1791 de o fermieră normandă, Marie Harel, cu ajutorul unui preot originar din Brie, refugiat la ea în timpul Revoluției Franceze.

Ceea ce știm cu mai multă certitudine, însă, este că există dovezi ale unor brânzeturi foarte asemănătoare cu camembertul încă din secolul al XVI-lea, în jurul anului 1570. Cu alte cuvinte, această brânză avea deja o istorie îndelungată... cu mult înainte de a avea cutia sa.

Această cutie este folosită pentru că:

• protejează brânza,
• favorizează maturarea ei,
• facilitează transportul,
• și contribuie la identitatea sa.

Un ambalaj simplu și mic, dar remarcabil de eficient, la fel ca brânza camembert!