Este scorțișoara delicioasă... sau insuportabilă? Explicația științifică din spatele acestei drame se află în ADN-ul său

Scorțișoara este unul dintre cele mai vechi condimente din lume. Este prezentă în rețetele tradiționale, în băuturile de Crăciun și chiar în parfumuri. Dar, destul de ciudat, este și una dintre cele mai polarizante. Unii oameni îl descriu ca fiind cald, dulce și reconfortant. Alții îl găsesc prea puternic, agresiv sau chiar grețos.

Lucrul curios este că această împărțire a opiniilor nu ține doar de gustul personal sau de experiențele culturale. Cercetătorii au descoperit că motivul pentru care unii oameni iubesc scorțișoara, iar alții o urăsc poate fi legat de diferențele genetice.

Pentru a înțelege această relație, este important să știm că atât gustul, cât și mirosul sunt simțuri complexe și ambele sunt profund influențate de genetică. În ADN-ul nostru există gene care codifică receptorii gustativi și olfactivi. Acestea determină modul în care creierul nostru interpretează aromele și gusturile lumii din jurul nostru.

În cazul scorțișoarei, mirosul caracteristic provine în principal de la un compus numit cinamaldehidă. Acesta este cel care conferă scorțișoarei aroma sa distinctivă, pe care mulți o asociază cu Crăciunul sau cu prăjiturile făcute în casă. Însă nu toată lumea miroase scorțișoara în același mod.

Cercetările sugerează că unele persoane au variante genetice care le fac receptorii olfactivi mai sensibili la cinamaldehidă. Cu alte cuvinte: în timp ce unii simt o aromă dulce, plăcută, alții percep o notă chimică, penetrantă și aproape "arzătoare". Pentru acest al doilea grup, scorțișoara poate fi cu adevărat neplăcută - și nu este nici un fleac.

Un studiu publicat în 2020 a identificat un locus genetic asociat cu capacitatea (sau nu) de a detecta mirosul de scorțișoară. Persoanele cu o anumită variație la acest punct din ADN au prezentat răspunsuri foarte diferite la același stimul aromatic. Cu alte cuvinte: codul dvs. genetic poate determina dacă mirosul de scorțișoară vă va face foame... sau vă va da dureri de cap.

Această descoperire se adaugă altora deja cunoscute, cum ar fi gena care afectează percepția coriandrului (pentru unii, este delicios; pentru alții, are gust de săpun) sau gena TAS2R38, care influențează cât de amare ne par anumite legume.

Înțelegerea acestor diferențe nu ne hrănește doar curiozitatea. Ele ne amintesc de un lucru important: gustul nu este o alegere rațională în totalitate. Acesta implică memoria, emoția, cultura - și, da, biologia.

Acest lucru schimbă modul în care ne judecăm propriile preferințe și pe cele ale celorlalți. Poate că prietenul tău nu este "plictisitor" pentru că nu îi place scorțișoara - el doar o simte într-un mod complet diferit de al tău.

Mai mult, această individualitate senzorială deschide calea progreselor în domenii precum nutriția personalizată, gastronomia și chiar marketingul alimentar. Cunoașterea modului în care fiecare profil genetic reacționează la anumite arome ar putea transforma modul în care dezvoltăm rețete, produse și experiențe senzoriale.

Răspunsul este: poate. Deși genetica ne influențează puternic percepțiile, creierul uman este plastic. Cu alte cuvinte, cu timpul, expunerea și asocierile pozitive, chiar și o aromă inițial respinsă poate deveni tolerabilă - sau chiar plăcută. Dar dacă, chiar și după mai multe încercări, tot nu puteți suporta mirosul de scorțișoară, nu vă învinovățiți. Probabil că ADN-ul tău a decis deja pentru tine.

Data viitoare când cineva te întreabă dacă îți place scorțișoara, să știi că răspunsul poate spune mai multe despre genele tale decât despre papilele tale gustative. A iubi sau a urî acest condiment nu este doar o chestiune de gust - este o chestiune de biologie. Și ca orice poveste științifică bună, aceasta ne reamintește că suntem mult mai complecși (și unici) decât ne imaginăm.