In cartea „Sănătatea are gust”, dr. Mihaela Bilic expune simplu şi frumos 10 reguli de aur prin care ne învaţă cum şi ce să mancam dacă vrem să fim sanatoşi şi in armonie cu propriul corp.
O atitudine pozitivă si echilibrată, savoarea bucuriei, aroma placerii şi parfumul fericirii sunt ingrediente pentru a obţine gustul sănătăţii.
Vi le redăm şi noi exact aşa cum sunt expuse în cartea sus menţionată:
- Renunţaţi la cuvintele „regim” sau „cură de slăbire” pentru că duc la o scădere ponderală provizorie (90% dintre persoane se îngraşă din nou), deoarece noţiunea de regim implică privaţiuni şi frustrări care nu fac decât să exacerbeze dorinţele şi pentru că scopul nu este să fii slab cu orice preţ, ci să fii tu însuţi şi să te bucuri de viaţă.
- E interzis să vă interziceţi. Strategia câştigătoare este să variaţi plăcerile alimentare şi să mâncaţi puţin din tot, deci să aveţi măsură. Învaţaţi să faceţi diferenţa între cât este suficient pentru a vă satisface nevoile şi ce este prea mult. Niciun aliment nu este „rău” sau „bun”, totul ţine de cantitate.
- Nu vă învinovăţiţi niciodată. Mâncaţi lucrurile care vă plac şi bucurăţi-vă de ele fără sentiment de vină. Nevoia irezistibilă pentru ceva bun trebuie ascultată şi satisfăcută, nu negată şi evitată. Disciplinaţi-vă şi încearcaţi să controlaţi cantitatea. E ilogic să vă culpabilizaţi dacă aţi mâncat o singură bomboană de ciocolată. Miturile aberante despre alimente „permise” şi „interzise” trebuie schimbate, nu felul vostru de a fi.
- Folosiţi-vă simţurile. Urmaţi-vă poftele şi dorinţele şi lărgiti spectrul percepţiilor voastre senzoriale. Mâncaţi cu ochii şi cu sufletul, salivaţi anticipând plăcerea, degustaţi, testaţi şi descoperiţi noi arome. Daţi frâu liber senzualităţii, e foarte sexy.
- Cultivaţi plăcere. Ascultaţi-vă simţurile, ceea ce mâncaţi nu are exclusiv rolul de a vă hrăni corpul, ci trebuie să vă dea stare de bine şi să vă producă plăcere. Nu înfulecaţi, degustaţi! Concentraţi-vă pe senzaţiile de foame, saţietate, plăcere şi acordaţi mesei importanţa cuvenită, cu toată atenţia îndreptată către alimentele din farfurie. Redescoperiţi ce înseamnă noţiuni precum aromat, fondant, crocant, proaspăt, delicios, savuros.
- Gândiţi-vă la ceea ce mâncaţi. Nu înghiţiţi mecanic alimentele în timp ce sunteţi implicaţi într-o mulţime de alte activităţi. Închideţi televizotul, computerul sau telefonul când sunteţi la masă, aşeazaţi-vă cât mai comod şi pregătiţi-vă să fiţi satisfacută de bunătăţile din farfurie.
- Mâncaţi încet. Mâncatul este ultimul lucru pe care sa îl faceţi in grabă sau pe fugă, nu vă demonstraţi eficienţa inghiţind rapid un sandviş intre două telefoane. Creierul are nevoie de 20 de minute sa analizeze şi să proceseze informaţiile provenite din alimente si cu cât vă acordaţi mai mult timp pentru a simţi ce mâncaţi, cu atât vă veţi sătura mai repede, evitând riscul de a vă indopa cu calorii inutile.
- Mestecaţi îndelung. Mestecaţi de 20 de ori fiecare înghiţitură, vă ajută nu doar să descoperiţi complexitatea gustului alimentelor, dar vă uşurează şi digestia; cu cât mâncarea e mai fin mărunţită şi îmbibată în salivă, cu atât e mai uşor să fie absorbită. În plus, este nevoie de timp ca să descifraţi toate ingredientele şi aromele dintr-un produs şi, pentru a face asta, trebuie să-l puneţi în contact cu toţi receptorii senzoriali din gură.
- Redefiniţi raportul cu mâncarea. Mâncatul este o placere, dar nu poate rezolva supărările şi necazurile adevărate, lipsa de afecţiune, plictiseala, furia, frustrările, stresul şi nemulţumirile din viaţa de zi cu zi. Apelăm de multe ori la alimente pentru a înlătura tristeţea sau anxietatea, însă mâncarea ne face sa uitam de griji pentru scurt timp şi lasă în urmă un surplus decalorii care se transformă in grăsime. Rezolvaţi-vă problemele eficient, nu încercaţi sa le „înecaţi” cu mâncare.
- Mulţumiţi-vă cu „mai puţin” din tot ce este „mai bun”. Nutriţia nu este o ştiinţă adresată exclusiv specialiştilor, ci este un element care trebuie să facă parte din educaţia şi cultura de bază a oricărei persoane. Trebuie să ştii ce şi cât mănânci, dacă vrei să fii sănătos şi în armonie cu corpul tău. Puneţi accent pe calitatea alimentelor şi faceţi din echilibru un stil de viaţă.
Comentarii:
Sfaturi pentru nesimtiti! Pentru a redeveni oameni!
Retete de viata.