Petitchef

Strudel cu mere vienez - Neuschwanstein, castelul de vis

Strudel cu mere vienez - Neuschwanstein, castelul de vis
Lumea germana e legata direct de aceasta prajiturica: "apfelstrudel" sau asa cum il cunoastem cu totii, strudelul cu mere si cu sos de vanilie. O prajiturica fina, delicata, gustoasa si pe cat de eleganta, pe atat de usoara.

Istoria culinara spune ca e o prajitura traditionala austriaca, mai precis ca a fost creata intr-o veche patiserie vieneza, devenind ulterior, prajitura tipica a Imperiului Austro-Ungar.

Povestea ei insa coboara pana in vremurile Imperiului Bizantin si se pare ca a intrat in bucataria austriaca prin influentele culinare venite din Bosnia si Croatia, unde poarta numele de "burek". Nici turcii nu sunt straini de aceasta prajiturica pe care ei o umplu cu nuca si o numesc baclava. Abia prin secolul XVII strudelul a devenit celebru si este mentionat intr-una dintre vechile carti de bucate pe care le puteti gasi inca in biblioteca statala din Viena.

Cert este ca in prezent aceasta prajitura a devenit "copilul de suflet" din multe bucatarii europene, fiecare decretand-o mai mult sau mai putin ca fiind creatia sa traditionala.

Insa in acest moment povestea se opreste in fata portilor enorme ale unui castel de vis: Neuschwanstein si in fata istoriei sale neobisnuite.

Chiar daca acest castel a devenit celebru abia dupa ce Disney l-a ales ca locul de desfasurare al povestii "Frumoasa din Padurea Adormita", Neuschwanstein nu are de-a face chiar nimic cu aceasta poveste. A fost construt in timpurile lui Otto von Bismarck, de catre tanarul rege Ludwig II. Acesta isi dorea sa aiba un loc ascuns, departe de lume, un loc in care idolul sau - Richard Wagner sa isi puna in scena creatiile muzicale, mai ales opera "Lohengrin". Voia ca acest castel sa fie loc de adapost la batranete pentru artagosul si pasionalul compozitor. Tanarul incerca sa fuga departe de responsabilitatile de rege intr-o Europa agitata si pe punctul de a izbucni. Preluase puterea la doar 18 ani. Era legat de povestile si legendele medievale cu care si-a decorat tot castelul. Povestile oamenilor spun ca pentru a-si construi visul ar fi golit visteria Bavariei, lucru departe de adevar. De altfel, Ludwig n-a apucat sa se bucure de munca lui. N-a reusit sa termine constructia castelului inainte de a muri.

Istoria e uneori ironica: nici Ludwig n-a apucat sa stea vreodata pe tronul din sala somptuoasa a castelului Neuschwanstein, dar nici Wagner n-a apucat sa puna pasul in acest castel. A fost exilat de Bismarck pentru convingerile sale politice. A reusit insa sa puna in opera, legenda preferata a regelui sau: "Lohengrin", transformand-o intr-o veritabila piatra de hotar a culturii umanitatii, dintr-o cvasi-anonima poveste medievala. Izgonirea sa din Bavaria a facut ca sotii germani sa rasufle usurati. Wagner nu era pasional doar in politica nationalista pe care o imbratisa, influentata de idei fasciste inainte ca fascismul sa fi imbracat forma clara a ideologiei cunoscuta noua. Wagner era omul extremelor in tot ceea ce facea. N-a reusit sa faca fericite femeile pe care le-a iubit, insa a iubit pana la fanatism un rege si si-a iubit la fel si cainii. A fost un om cu un caracter dificil, cum grea e uneori si muzica sa.

Apfelstrudel mit Vanillesosse
sau
Strudel de mere cu sos de vanilie


Ingrediente:500 gr aluat pentru strudel (foi de placinta)

1 kg mere

1 ou

3-4 linguri de pesmet

1-2 lingurite de scortisoara

1-2 linguri de zahar

100 gr zahar pudra

Pentru sosul de vanilie700 ml lapte

200 gr zahar

80 gr amidon

30 ml esenta de vanilie (sau baton de vanilie 10 gr)

Cum se face?1. Curata merele, taie-le in cubulete, adauga zaharul, pesmetul, scortisoara si oul intreg si amesteca bine;

2.ia 2 foi de strudel, unge de-asupra cu putin ulei, pune mere peste si ruleaza pe marginea lunga; pune in tava tapetata cu hartie de copt; pune de-asupra putin ulei sau un galbenus de ou batut cu 1-2 linguri lapte si lasa in cuptorul incins dinainte pentru aprox. 30 minute; dupa ce s-a copt, pudreaza din belsug cu zahar pudra;

3.pentru crema: amesteca zaharul, amidonul, esenta de vanilie cu laptele si pune la fiert; fierbe pana obtii o crema nu foarte consistenta.

Tips: aceasta prajitura se serveste calda, dar si rece; in jurul fiecarei felii de strudel se pune sosul de vanilie, si se pudreaza cu zahar pudra si scortisoara.

Pofta buna!







Comentarii:

05/12/2013

Super

(0) (0) Abuz
01/02/2012

Este o reteta deosebita pentru un produs deosebit

(0) (0) Abuz

Punctează această reţetă:
Generează alt cod de securitate  = 

Rețete inrudite

Rețetă Tarta cu mere, nuci si scortisoara
Tarta cu mere, nuci si scortisoara
6 porții
1 h 5 m
Foarte ușor
4.6 / 5
Rețetă Placinta englezeasca cu mere
Placinta englezeasca cu mere
4 porții
45 min
Foarte ușor
4.7 / 5
Rețetă Piure de mere la multiooker cookeo
Piure de mere la multiooker cookeo
2 porții
25 min
Foarte ușor
5 / 5
Rețetă Clătite cu mere fără zahăr adăugat
Clătite cu mere fără zahăr adăugat
4 porții
20 min
Foarte ușor
5 / 5
Rețetă Mere caramelizate
Mere caramelizate
2 porții
10 min
Foarte ușor
5 / 5
Rețetă Aperitiv samosas cu mere si scortisoara
Aperitiv samosas cu mere si scortisoara
6 porții
25 min
Foarte ușor
4.4 / 5

Articole conexe

Merele, fructe de toamnă sănătoase, parfumate și gustoase Merele, fructe de toamnă sănătoase, parfumate și gustoase Merele coapte, un desert clasic de iarna! Merele coapte, un desert clasic de iarna! Strudelul cu mere - specialitate vieneza Strudelul cu mere - specialitate vieneza

Ultimele articole

Trucul pe care nu îl știați: cum să vă organizați condimentele folosind codul de culori al capacelor. Trucul pe care nu îl știați: cum să vă organizați condimentele folosind codul de culori al capacelor. Ce materiale pot fi utilizate în friteuza cu aer? Ce materiale pot fi utilizate în friteuza cu aer? Acestea sunt cele 6 sfaturi sigure pentru a preveni oxidarea merelor și a le menține proaspete. Verificați-le! Acestea sunt cele 6 sfaturi sigure pentru a preveni oxidarea merelor și a le menține proaspete. Verificați-le!

Rețete

Planificator de meniu
Petitchef va pune la dispoziție posibilitatea planificării meniului pe zile, pe săptămână, în avans pentru sărbători.

De asemenea aveți posibilitatea de aici să printați meniul săptămânal.

Meniul zilei

Primirea meniului zilnic
Pentru a primi deliciosul newsletter Petitchef, vă rugăm să introduceţi adresa dvs. de e-mail.
Întrebarea zilei
Ce tip de plăcintă dulce preferați ?
Votează