5 dulciuri tradiționale pe care le făcea bunica mea (și probabil și a ta): fă-le și tu cu aceste rețete.

Mai întâi încălzea laptele cu coajă de lămâie și scorțișoară. Apoi bătea gălbenușurile cu zahăr până deveneau aproape albe și le amesteca cu laptele călduț. Trucul era să nu-l lase să fiarbă. „Doar până se îngroașă”, spunea ea.

Turna compoziția în boluri de ceramică și punea deasupra câte un biscuit María, care se scufunda puțin, dar niciodată de tot. Apoi le ducea în cămară, acoperite cu o farfurie, până se răceau.

Crema natillas, preparată cum trebuie, trebuie să aibă o textură fină, fără cocoloașe, și o culoare caldă, ca lumina de după-amiază. Noi, cei de la Petitchef, recomandăm să adăugați puțină vanilie și să folosiți lapte integral pentru a păstra cremozitatea tradițională.

Rețeta completă ❘ Natillas tradiționale de casă cu scorțișoară și lămâie

Nu făcea flanuri mici, individuale. Flanul bunicii mele era un megaflan, cum i s-ar spune astăzi. Îl făcea într-o formă metalică rustică, iar caramelul îl prepara pe loc, doar din zahăr și puțină apă. Apoi amesteca ouăle cu laptele, fără să le bată prea mult, și punea compoziția la cuptor, la bain-marie, până se închega. „Secretul este să nu-l coci prea mult. Dacă tremură, e gata”, a notat ea odată în caiet. Și avea dreptate.

În La cocina completa, marchiza de Parabere susținea că flanul este unul dintre cele mai nobile deserturi care există, cu condiția să fie respectate timpul de coacere, proporția de ouă și răbdarea.

Rețeta completă ❘ Megaflan cu ou și vanilie

Se prepara cu ce se găsea prin casă: orez, lapte, zahăr, lămâie și scorțișoară. Dar era nevoie de timp. Trebuia amestecat mereu în aceeași direcție și nu trebuia lăsat nesupravegheat. „Orezul nu te iartă dacă te distragi”, spunea ea de obicei, amestecându-l cu grijă și răbdare.

Fiecare familie avea propria variantă. Unele îl găteau cu unt, altele adăugau un strop de anason. Varianta bunicii mele era groasă, cu o crustă lucioasă de scorțișoară deasupra, care se spărgea când înfigeai lingura.

Rețeta completă ❘ Orez cu lapte

Le făcea duminica dimineața. Bucătăria se umplea de miros de coajă de lămâie rasă și de ou bătut. Aceste brioșe de casă perfecte creșteau fără ajutorul prafului de copt. Totul se datora doar bătutului manual și odihnirii aluatului în frigider. Ea folosea forme metalice cu hârtiuțe de copt și o lingură pentru a umple fiecare adâncitură. La final, presăra puțin zahăr deasupra. Cuptorul făcea restul.

În cartea La cocina de nuestras madres, Carme Ruscalleda include o rețetă aproape identică, în care smântâna și făina se combină cu grijă, iar cheia este să nu amesteci prea mult. La Petitchef, recomandăm să lași aluatul să se odihnească, ca brioșele să-și păstreze mai bine forma la copt. Funcționează.

Rețeta completă ❘ Brioșe de casă ca la țară

Era gustarea perfectă. Patru ingrediente: ouă, zahăr, făină și unt, în cantități egale. De aici îi vine numele. Nu exista niciun truc. Era nevoie doar de răbdare: să bați bine ouăle, să nu lași cocoloașe și să nu deschizi cuptorul prea devreme. Era checul pe care îl făceau când venea cineva în vizită la gustarea de după-amiază sau când aveau ouă în plus. Se înmuia în paharul cu lapte cald și se păstra într-o cutie de biscuiți.

Acest chec apare în toate cărțile clasice de bucate. Autori clasici de cărți de bucate, precum Ortega, Parabere și chiar Escoffier, îl menționează în lucrările lor.

Rețeta completă ❘ Chec quatre-quarts

Aceste deserturi nu au nevoie de tehnici sofisticate. Au nevoie de memorie. Și de timp. Nu se prepară cu cronometru sau cu măsurători exacte. Se fac în tihnă, cu mâinile și cu amintirile. Așa cum le făceau ele. Așa cum, poate, le fac și astăzi multe bunici.

Și chiar dacă acum ingredientele vin de la supermarket, iar formele sunt din silicon, ceva a rămas neschimbat: acel moment în care bucătăria se umple de miros de lapte fierbinte, vanilie și chec proaspăt copt. Și atunci, pentru o clipă, redevenim copiii care așteptau la masă, cu lingura în mână și ochii larg deschiși.