Unt rece, cremos sau topit: detaliul care vă decide desertul.
În coacere, untul nu este "un ingredient": este un instrument. Uneori doriți ca acesta să acționeze ca o structură (capabilă să rețină aerul), alteori ca o barieră (pentru a opri glutenul), alteori ca un lichid care se amestecă fără rezistență și schimbă complet textura finală. Totul depinde de o idee simplă: untul este o emulsie cu grăsime, apă și substanțe solide din lapte; atunci când temperatura se modifică, comportamentul său se schimbă.
Unt rece
Untul rece (de la frigider) este rigid. Nu se integrează complet: rămâne în bucăți sau "foi" în aluat. Și asta este exact ceea ce căutăm în aluaturile care ar trebui să fie sfărâmicioase, sfărâmicioase sau neregulat sfărâmicioase.
Ce se întâmplă: aceste bucăți de grăsime acționează ca separatori între făină și apă, limitând dezvoltarea glutenului. Apoi, în cuptor, apa din unt și aluat se transformă în abur și "ridică" straturile: de aici se naște fulgii.
Unde funcționează: patiserie frământată și crustă de plăcintă, scones, biscuiți americani, crumble și streusels.
Greșeala tipică: dacă untul se înmoaie în timp ce lucrați, se murdărește cu făina și pierdeți acele buzunare de grăsime care creează straturile.
În aceste rețete este bine să folosiți unt rece:
Unguent de unt
Untul cremă (moale, la temperatura camerei, maleabil, încă proaspăt la atingere) este regina metodei de cremă: baterea untului cu zahăr pentru a încorpora aerul.
Ce se întâmplă: zahărul "taie" untul și formează microcavități în care este prins aerul. Acest aer se dilată în cuptor și ajută aluatul să crească. Dacă untul este prea rece, nu va fi perforat; dacă este prea fierbinte, își pierde structura și nu reține aerul.
Unde funcționează: turte, prăjituri, cupcakes în stil "bătut", biscuiți care trebuie să fie mai înalți și mai ușori și multe aluaturi dulci de tartă lucrate prin cremă.
În practică: Untul trebuie să poată fi scufundat cu degetul în el, lăsând o urmă curată, fără un luciu uleios. Dacă este lucios sau aproape "topit", ați ajuns prea târziu: în loc de aer, veți avea untură și grăsime libere (așa se explică o mulțime de biscuiți plați).
În aceste rețete este mai bine să folosiți unt cremos:
Unt topit
Untul topit face opusul cremei: nu atrage aer. Se amestecă ușor, da, dar creează un alt tip de textură.
Ce se întâmplă: pentru că este lichid, se integrează imediat și face aluaturi mai compacte sau mai gumoase. Acesta este motivul pentru care multe negrese încep cu unt topit: doriți un interior mai dens și mai umed, nu o prăjitură aerisită.
În cazul în care funcționează: brownies, blondies, unii biscuiți gumoși, pâine cu banane și prăjituri rapide în care obiectivul nu este pufoșenia, ci o miez mai umed.
În cazul fursecurilor, de exemplu, utilizarea untului topit tinde să mărească întinderea și să aducă textura mai aproape de ceva mai "brownie/masticabil", spre deosebire de ușurința pe care o poate oferi crema.
În aceste rețete, cel mai bine este să folosiți unt topit:
Temperatura untului este esențială
Temperatura decide dacă untul se comportă ca un burete de aer, ca o peliculă separatoare sau ca o grăsime lichidă care se distribuie în aluat. Și, deoarece untul furnizează și apă, momentul în care această apă se transformă în abur poate fi detaliul care decide rezultatul final al desertului dumneavoastră.
Patricia González







Comentarii